Ma cam saturasem sa fac pe docilul si sa accept orice mizerie de la cei pe care ii stiti, dar Grasanu m-a invatat de mic ca e mai bine sa pari cuminte decat sa fii cu adevarat. Dar Bodi, cat e el de frumos, a reusit sa ma enerveze. Dupa ce ca ma concureaza la inima Danutei, dupa ce a topit-o definitiv pe Mama Fraga de nu pot s-o mai impresionez decat cu asa-zisa cumintenie, ei bine, astazi m-a pacalit de o mie de ori cu diverse lucruri pe care nu ma lasa sa le gust in liniste: telefonul fix, telefonul mobil, pachetul cu servetele umede, telecomanda...
Asa ca m-am enervat si i-am zis vreo doua sa ma tina minte, iar daca mai insista il mancam cu fulgi cu tot. Si cred ca mi-ar fi placut, fiindca pare foarte dulce. Mami, vigilenta cu toti ceilalti, cum o stiti, a surprins o parte din scandal, as ca va invit sa vedeti.
P.S. Pentru Matusa Mi, care ma iubeste si ea: abia astept sa ne vedem, luna asta. Trebuie sa iti spun cateva secrete. Te pup dulce.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Salut Alecu! Sa stii ca am incercat din rasputeri sa fac o poezie cu laptic, asa cum pe buna dreptate mi-ai recomandat de la obraz... dar cum lucrurile cele mai simple sunt cele mai dificil de facut iaca-ta-ma in ipostaza de a-ti oferi, din nou, cateva versuri fara laptic... As indrazni sa spun ca sunt intr-un fel si pentru Grasanu...
"S-a intamplat sa ma doara un flutur...
Ce repede ii bateau genele
Peste ochii-mi verzi de campuri.
Si cat de iarna era intre copitele mieilor
Ce pasteau impresii de taiere.
Stau in genunchi
Si-mi numar solzii
Presarati de ere
Si de semisfere,
Pastrati
Intacti,
Precisi,
Proscrisi,
Ce-mi lasa-n licarire, aripi..."
Imi iau ferm un angajament ca data viitoare o sa incerc ceva cu laptic pe botic... Cu drag, Carina
vaaaaaaaii...uite asa imi facea si mie mai alecu cand eram mica. cand o sa cresti o sa te puna sa stai in poarta, o sa iti sparga capul si nu o sa o recunoasca niciodata, o sa te pacaleasca in mii si mii de feluri iar cand vei fi cu adevarat mare o sa te puna sa ii faci sandvisuri, cartofi, sa ii inchizi lumina, o sa te strige in cel mai bun caz maimuta, o sa...o sa...uof...ce greu e. eu zic sa il pui de pe acum la punct!!!
Foarte frumos, dar foarte trist, Carina. Poate ca este adevarat ca lucrurile cele mai frumoase sunt triste, iar daca nu sunt, efemeritatea lor introduce o tristete pe care eu nu o inteleg. De ce ne dor amintirile frumoase? Pentru ca prea scurtele clipe de bucurie nu sunt permanente sau macar foarte des repetate. Ai observat insa ca acele clipe rare nu sunt niciodata identice? Cred ca daca ele s-ar prelungi sau repeta nu ne-ar mai bucura atat, dupa cum cred ca astfel de momente nu trebuie nici cautate, nici asteptate, pentru ca ele vin de la sine si trebuie numai sa observam ca u venit.
P. S. Cred ca iti dai seama ca e un text dictat de Grasan.
Eu te astept pe la mine:
chiar fara laptic,
iti dau un botic.
Trimiteți un comentariu